BRAILA IMI CURGE PRIN VENE
– Hai afara la o plimbare! Zice Maria intr-un uikend din vremuri mai tineresti, vremuri de demult.
– Hai, zic, si dau sa pun mana pe un treining de-al meu mai vechi, de cartier, unu’ mai rapciugos, pe care Maria oricum avea boala, si tot zicea ca mi-l arunca, ca-i vai de mama lui.
– Eeeehhhhhh, nu asa, ca tzaranetzii, zise Maria. Ne imbracam si noi frumos, ca mergem la o plimbare pe “strasse”, ca oamenii…
Nu prea intelegeam rostu’ sa ma imbrac frumos, in sensu’ de a imi pune hainele “bune”, dar stiam ca oricat as comenta, ar fi doar o pierdere de timp, caci pana la urma tot m-as imbraca cum vrea ea. Iesim pana la urma, cochetzi, spre centru’ Bucurestiului. 
Fiind in faza tineri si saraci lipiti pamantului, mergeam mult pe jos. Asa ajungem noi pe Magheru, pe bulvar, pe langa Mec, ca Tantza si Costel, mergand agale si povestind tot felu’ de prostii. Din fatza, o mandra donshoara venea spre noi. Avea mersu’ leganatu’, o camasa decoltata, un zambet jmecherit, cu o privire directa, spre mine. Io ma uit spre ea; zambesc, de asemenea, cu zambetu’ meu tamp. Recunoscusem personaju’. Magheru si Calea Victoriei erau zone in care diverse donshoare ma abordau mereu in engleza, crezand ca sunt strain. Cand le raspundeam, razand, in romana, se indepartau degraba. Cine a mai vazut chinez vorbind romana, pana la urma… Doamne fere’!
Si cand ajunge donshoara in dreptu’ nostru, o apuca strechea si zice: “vai, ce barbat frumos.” Pe mine ma bufneste rasu’. Voiam sa ma uit in spate sa vad la cine se referea. Dar nu am apucat sa ma intorc. Maria, care era la bratul meu, se smuceste si se intoarce spre ea: “Auzi, fa, tu-ti xxxxxx, cum iti permiti sa bla bla bla bla, tu te dai la barbatu’ meu? “ 
Io, shock si groaza. Mai ca nu avea mainile in brau. Ii fac: “shhhhhh, taci mai din gura, ca ne aude toata lumea”. 
Prin lume referindu-ma la oamenii din statia de la Mec, care se si intorsesera, mirosind a scandal si sange…
Aia se intorsese si ea, zambind in continuare jmechereste si uitandu-se spre mine, dar nu raspundea nimic. Maria continua si mai aprig. Pana cand respectiva donshoara s a intors in treaba ei. Io consternat, ridic mainile spre cer, a mirare, intreband, fara vorbe: “heyyy, ce naiba a fost asta?” La care Maria, dorind sa aiba ultimu’ cuvant, “pai, pe mine sa nu ma faca aia!
Si asa, mi-am dat seama ce am acasa. Ca desi am scos fata din Braila, nu o sa pot vreodata scoate Braila din ea. Din fata mea. 