DOTA
Am auzit mereu despre dota in comunitatea noastra. Niciodata nu m-a interesat ce e. Probabil, pentru ca la majoritatea intrebarilor, raspunsul invariabil era: “ca asa e/ asa se face la noi/ asta e traditia noastra”, iar asta era peste putinta mea de acceptare. Stiam doar ca e ceva legat de nunta si ca implica ceva daruri.
A venit si acel moment t0 al vietii, respectiv, casatoria religioasa, cand m-am lovit de acest subiect. La inceput, am crezut ca va fi usor. Auzisem de la rude si prieteni ca majoritatea mirilor dau miresei ceva simbolic, ori sume relativ minore de bani.
Zic, nu e mare greutate. Nu-i problema. O rezolv cu usurinta. Ziceam asta pentru ca io nu realizasem p’atunci cu cine ma casatoresc.
Destinul ne-a scos in cale un Om luminat, un Imam, ce ne-a explicat intr-un mod foarte calm si frumos, rolul dotei in viata sociala a musulmanilor. Cum aceasta are rolul de a proteja sotia in cazul in care sotului i se intampla ceva, pentru a nu fi la ananghie si a se putea descurca o anumita perioada de timp, si cum acesti bani/valori sunt doar dreptul ei, nu fac parte din averea comuna a familiei.
Maria, care este o fire degraba cautatoare de clarificari, atat a asteptat, si a inceput cu intrebarile specifice. “Pai, cam cate luni mai exact? Si cand spuneti sa se descurce la ce va referiti de fapt? etc”. Deja stiam ca, in timp ce asculta, ea incepuse sa determine in cap cam care este suma cu care ea se poate “descurca”. 
Si uite asa, dupa intalnirea cu Imam-ul incepe “negocierea” intre mine si Maria, in care orice argument de-al meu de reducere a sumei era combatut cu “ai auzit ce-a zis Imam-ul” sau “suna-l pe Imam sa vezi ce parere are de propunerea ta” 
Cre’ ca 6 luni mai tarziu am terminat de platit ratele la dota aia. 
Deeee, mi-am luat nevasta cu costuri de “supravietuire” mari.
Deeee, mi-am luat nevasta cu costuri de “supravietuire” mari.Partea funny a fost cand ne-am luat casa si a trebuit sa scoatem tot ce aveam prin buzunare, plus sa ne creditam.
Maria: Pai, uite, pun si io dota mea ca sa ne creditam mai putin. 
Io zic: Nu trebuie, aia-s banii tai. Faci ce vrei cu ei. Daaaaar, daca vrei sa ii bagi la casa sunt bineveniti.
Ne luam casa, intr-un final. Dupa ceva timp Maria se trezeste ca nu mai are dota in cont si ma intreaba cand i-o reconstitui. 
Io: din pacate, nu mai pot sa reconstitui dota, dar uite cum putem face: pentru echivalentul dotei putem separa o parte a casei care sa fie doar a ta, in care io sa nu intru. Bucataria. Ce zici? 
Azi, 11 ani! La multi ani, tot zambareti si fericiti, tot impreuna.