ORIGINILE
Cre’ ca undeva prin adolescenta mi-am dat seama ca ceea ce conteaza, de fapt, sunt actiunile oamenilor, si nu vorbele sau parerile lor. De asemenea, am decis ca ceea ce conteaza, pentru mine e parerea mea despre mine. Mi se parea amuzant cand vedeam cata importanta dau altii parerilor altora. Ca atare, in liceu si facultate, “mi-am facut mana”, lucrand cu reactiile/prejudecatile oamenilor. Spuneam tot felu’ de lucruri, de obicei ciudatele, ca sa vad reactiile celorlati legate de diverse situatii ipotetice pe care le inventam despre mine. Nushtiu de unde atata siguranta de sine, mai ales la varsta la care oamenii cauta validarea externa, includerea in grupuri jmechere… Dar, asta e o alta poveste.
Astfel, obisnuindu-ma cu tot felu’ de scenarii si raspunsuri, mi-am format o arie destul de restransa de posibilitati ca cineva sa ma surprinda in cadrul unei conversatii. Acel cineva chiar trebuia sa fie “altfel”.
Prima Intalnire cu Maria, si Prima Surpriza, Primul Semn ca e ceva “in neregula”. Maria intreaba “Din partea cui sunt florile, ca sa stiu pe cine sa pup”. Io ma gandeam in sinea mea “Cine ar putea sa fie atat de “dezaxat” social, incat sa puna o intrebare prin care ar fi putut pune pe cineva, respectiv pe mine, intr-o situatie jenanta??? Loved that!!!
Eeeiiii, dar cum am ajuns la aceasta intrebare a Mariei?
Ne-am intalnit pentru prima oara pe 13 august, la un blind date, impreuna cu un cuplu ce ne-a facut cunostinta. Caci, mnnnaaa, cand esti casatorit cam ai boala pe astia holtei si ii tot bati la cap sa se cupleze, sa se casatoreasca si sa termine naibii odata cu fericirea lor de oameni singuri. Si cum ii asteptam io pe cei ce intermediau aceasta tranzactie, in fata blocului lor, odata ii vad iesind ferchezuiti si un buchet mare de flori in mana. Io am crezut ca au vreun botez ceva si au uitat de intalnirea vietii. Dar, mnuuuuuu, n-a fost sa fie! Asa am aflat ca, practic, in afara de blind date o sarbatoream si pe Maria. Apropierea de 15 august, nici macar nu imi trecuse prin cap, daramite sa mai si pregatesc vreun cado’. Io eram incantat, facandu-mi niste calcule ca daca nu imi place fata, macar mananc mocca, c-asa-i traditia, ca sarbatoritu’ sa faca cinste. 🙈.
Trecem luam si mireasa, scuze, fata, cu un taxi, si pornim spre mall, Bucuresti Mall, sa sarbatorim. La coborare din masina, cuplul ii da donshoarei sarbatorite buchetul, cu urarile de rigoare. Io foarte natural, zambeam ca si cum buchetu’ era si din partea mea, apropiindu-ma de cuplu pentru a fi vizibil, dar ramanand totusi cumva in planu’ doi, vrand sa sugerez, prin limbajul non verbal, modestie si bun-simt, desigur. Clar nu era cazu’ meu, da’ ea nu avea de unde sa stie asta, inca. Nici nu ziceam nimic, ca sa nu mint, totusi!
Ca si context, io aveam o experienta de cativa ani, liceu si facultate, in care oferirea de flori, de alti colegi mai bine crescuti, catre profesori, mi-o asumam fara nici o jena, in sensul ca tipam din spate, de la peluza cu elevi “de elita”, “florile e din partea clasei, duamna”… Nu era un subiect important pentru mine, nici nu consideram vatamarea celor afectati relevanta, ca sa am mustrari de constiinta.
Si cum jubilam io in filmu’ meu ca o fac pe donshoara Maria sa imi multumeasca, desi n-avea de ce, aud o intrebare trezitoare la realitate: “Din partea cui sunt florile ca sa stiu pe cine sa pup?”
Io: Sayyyyy whattttttttt????? Cine intreaba asa ceva??? Ce e cu fata asta??? Hu ar iu, Maria??? Iar asta a fost doar inceputul captivatiei mele.
Ultimu’ semn, (in sensu’ in care au mai fost si altele de-a lungu’ intalnirii), a fost in drumu’ de intoarcere spre casa, la finalu’ iesirii in care nu i-am luat flori… 🙈
Cuplu’ care ne facuse cunostinta era mai in fata, iar noi, ca doi porumbei, mai in spate. Dupa tot felu’ de intrebari standard care ma plictiseau, ajungem la ceva ceva ce imi atrage atentia.
Ea, adica Maria: Auzi, da’ tu tot imi zici ca pleci in uikenduri la mare sa te distrezi cu prietenii, da’ tu cat castigi si cam cat pui deoparte???
Io, shockkkkk, nu mai intalnisem pe nimeni atat de direct, care sa te intrebe cat pui deoparte la prima intalnire, (hohotele interiorului meu imi faceau grea exprimarea in vorbe) zic: Pai castig xxx lei, si cheltuiesc mai mult, ca mai am niste chestii in afara jobului…De pus deoparte, exclus, nu pun nimic….
Ea, moralizatoare: “hmmmmmmm, pai nu e bine, bla bla bla”, ca si cum nu era evident ca e nu e ok sa cheltui 200% din salariu…dar sa iti zica cineva asta la modu’ “caring”/serios…. la prima intalnire…eeeeiiiiii bine, asta chiar a fost un shockkkk…
Si atunci, intr-un colt absconcs al mintii mele s-a nascut o mica rotita ce a nascocit un pui de gand: “o fata din asta iti trebuie, Cetine! o fata din asta iti trebuie, Cetine!” Iar in timp, aceasta rotita a crescut, influentandu-le si pe toate celelalte, de la un moment dat au strigat toate in cor: “Asta e Fata, Cetine!”