BUCATARIA, MON AMOUR
Primele intalniri. Cateva iesiri in oras, salariu mic, de proaspat absolvent => buget limitat => asa ca, inevitabil, ajungem si la invitatia la cina. La Maria acasa (de fapt, o garsoniera), intr-un bloc de garsoniere, plin de pensionari, in Pantelimon.
La fel ca la prima intalnire, in casa ordine si curatenie. Intreb daca pot sa ajut, sperand sa zica “nuuuuu, chiar nu e nevoie, ma descurc”, ceea ce se si intampla. 
. Asta imi da ocazia sa dau la “Sport”, emisiunea de 10 min de dupa stirile de la ora 19. P’atunci, demuuuult, in sport nu erau Becali, Borcea si altii, ca atare, stirile de sport nu erau inca manelizate.
De undeva, habar n-am de unde, caci nu am atentie distributiva, apare o masa alba din plastic alb, rotunda, cu un singur picior, in mijlocu’ camerei. Fiind o garsoniera era practic in mijlocu’ locuintei, dar nu are rost sa intru in detalii tehnice. Peste masa, se iveste o fata de masa alba, apretata. Nush de unde lua apretu’ ala, da’ ma invinetea cand ma atingeam de fata de masa, atat de tare era. Old style, mi-a placut. Pe rand, apar diverse chestii de mancat. Miroseau foarte bine. Ma abtin, nu gust. Mancam amandoi, ca o echipa, mi-am zis. Maria era un pic agitata, era pusa pe impresionat. Chiar nu intelegeam de ce, caci ce conta pentru mine, era, de fapt, frumusetzea interioara… probabil ca nu stia, p’atunci…
Dupa ceva timp, masa e gata, totu’ arata si mirosea fooooaaarteeee bine. Ne uram pofta mare…si incepem sa mancam. Iau prima gura…pauza…mestec…si mestec…incerc sa imi dau seama ce naiba mananc… nu putea fi porc, caci Maria stia ca eu nu mananc asa ceva…inghit, pana la urma. Maria zambea, manca cu grija, era degraba creatoare de conversatie. Io, zambeam, dar, in realitate, ma concentram sa imi dau seama ce naiba mananc. Mai iau o imbucatura. Mestec, mestec. Senzatia imi era neplacuta…
Ma tot gandeam, daca sa ii stric seara Mariei, sau sa indur ca un erou… Si, cum nu aveam costumu’ de super-erou pe dedesuptul hainelor de corporatist, zic:
– Auzi, ce mancare e asta? Adica, mai bine spus, ce carne e asta??????
Maria: E mancarica de nushce….are maruntaie de pui….
Io, pauza, ma gandeam daca se vedea deja pe fatza mea ca mi se facuse rau. Ma bufnea rasu’ de situatie, imi treceau prin cap tot felu’ de scenarii, care de care mai ciudatzele… imi dadeam seama ca o voi pune intr-o situatie jenanta daca voi spune ca nu imi place….hhmmmm… grea decizie
Io: “Nu te supara, da’ io nu pot manca asa ceva… nu ca n-ar fi gustoasa, dar mie, personal, nu imi plac maruntaiele de pui…. Aaaahhhhh, nu de acu’, stai fara de grija…de mic copil am problema asta…altfel mancarea e foarte buna.”
Nu stiam cum sa o dau ca problema e la mine, nu la mancare…Maria se opreste din mancat. Se schimba la fatza. Imi ia farfuria, se ridica de la masa, merge spre bucatarie: “bine, atunci o sa o dau la caini, ce sa fac…daca nu iti place, nu iti place, ce pot sa fac… las ca o dau la caini…” 
Io, radeam in sinea mea, imi dadeam seama ca ne lipsesc, la amandoi, un numar egal de tigle de pe casa, doar ca in parti diferite ale casei… 
Seara, iesim la o plimbarica. Aveam parcu’ IOR aproape. Ca de obicei, dupa ce eram gata, trebuia sa mai stau cam juma’ ora imbracat, in picioare, langa usa, caci apucam sa ma incalt, pana era si ea gata. Ies din garsoniera, o las pe ea sa inchida usa, caci era casa ei, pan’ la urma. Nu ajunsesem la schimbu’ de chei, inca. Cand inchide usa, ii atrag atentia ca a lasat lumina aprinsa pe hol. Cand zic hol, ma refer practic la juma din garsoniera. 
Maria, nonsalanta: “Asa las io lumina aprinsa cand plec seara undeva, ca atunci cand ma intorc sa nu ma sperii”… si trece la alt subiect…Io, venind dintr-un mediu familial in care 80% din observatii erau ca nu am stins lumina cand am iesit din camera, sau ca nu am inchis usa si se face curent/pierde caldura, un astfel de gest mi se parea de-a dreptu’ “burgeois”…
In amintirea acelor momente, d’acu 15 ani, chiar si in zilele noastre, atunci cand iesim din casa, si tre’ sa inchid io usa casei, las lumina aprinsa pe hol.. Tin usa intredeschisa cat sa observe Maria ca am lasat lumina aprinsa…ma uit spre ea, zambesc si ii zic:
– Ca sa nu te sperii cand te intorci, ma gandesc….