Mary cea cu vino-ncoa
În zona noastră, VitAn-geles, sunt câteva locuri în care mergem destul de des. Câteva restaurante — chinezesc, italian, indian, turcesc, libanez, burger — și câteva magazine de cartier.
La italian
Azi am ajuns singur la restaurantul italian la care mergem foarte des de peste 8 ani (cel cu gândacii). Mă așez la masă, vine chelnerița, politețurile obișnuite, pauză cât mă uit pe menu.
— Și doamna ce mai face? E bine? — întreabă chelnerița plină de curiozitate.
Io, fascinat, încep să zâmbesc.
— E bine, e la bla bla bla. Și io sunt bine — mă bag și io în seamă, deși nu fusesem întrebat.
— Ihim, ne bucurăm pentru doamna… chiar este superrr, mereu așa drăguță și zâmbitoare. Multe salutări.
Termin de mâncat și mă îndrept spre casă. Îmi amintesc că trebuie să iau apă. Mă duc la magazinul din colț, unde suntem clienți frecvenți.
La magazinu’ din colț
— O apă, vă rog!
Pauză de vreo 30 de secunde.
— Am stat să mă gândesc dacă nu cumva a luat doamna înainte, să nu luați de 2 ori — zice vânzătoarea. Da’, apropo, doamna ce mai face, că acu’ realizez că nu am mai văzut-o de ceva timp.
— E bine, bla bla bla — bag o poveste despre Maria. Da’, și io sunt bine… zic, râzând pe interior că mă bag în seamă fără să fiu întrebat.
— Da, drăgutica de ea, e mereu așa aranjată, ca o păpușă…
— Doamnă, ce să vă zic, așa i-am zis lu’ ma-sa când am luat-o, că o să o țin numai în puf; când pun capu’ pe pernă îmi curge din colțu’ ochiului câte o lacrimă, dacă simt că nu a fost fericită în ziua aia… uneori dimineața e perna udă leoarcă…
— Aaaawwwww, ce drăguțzzzz, oricum merită doamna…
Părintele de la scară
Intru în bloc, mă întâlnesc cu un vecin. E preot. Foarte amabil și sfătos — dacă intri în discuție, nu scapi sub 30 de minute.
— Bună seara, părinte.
— Bună seara, vecine. Singurel??? Unde e soția? Ce mai face?
În sinea mea, începusem să râd în hohote. Am băgat o poveste fantastică despre Maria și ne-am despărțit.
Am urcat spre apartament realizând că m-am căsătorit cu Mary cea cu vino-ncoa.