Hărțuitorul cu ochi albaștri

Rupți de oboseală, după alergare, ne-am suit într-un autobuz, generația Firea. Am spus rugăciunile de preaslăvire, „scurt să îi fie mandatul”, față de dna primar și ne-am așezat mai în spate, ca să avem perspectivă asupra urcării controlorilor (cei ce au făcut naveta știu despre ce vorbesc). Ca niște cetățeni responsabili nu aveam abonamentele de plastic la noi, iar fără ele nu poți să iei un singur bilet. Din ideile crețe ale Dnei Firea.

Un domn se tot întorcea spre noi, mai mult spre Maria, dar mă bag și io în seamă, să nu mă simt exclus din poveste. Se uită, se uită, la un moment dat, mă uit spre el și își mută privirea.

Mai mergem o stație, se întoarce din nou spre Maria. Atunci am remarcat ochii de un albastru intens și privirea holbată. Mă uit din nou spre el, cu mesajul subliminal „vezi-ți de treaba ta”. El, între timp, căpătase imunitate că nu mai funcționa întoarcerea.

Îi zic: Dom’le, nu te supăra, dar nu te mai uita așa, zic eu, crezând că „gata”, s-a rezolvat situația.

El, pauză, după care: Da’, de ce dom’le? Ce are?

Eu, realizând penibilul situației, zic, de-abia stăpânindu-mi râsu’: „Are o problemă cu deochiu’. Nu am ce să îi fac. Nu vă mai holbați așa, uitați-vă în față”.

Îmi aduceam aminte de ceea ce auzisem despre deochi când eram mic, cum că ochii albaștri deoache mai abitir. Asta mă făcea să cred că fac bine ceea ce fac, în mintea mea.

Babele dăduseră drumu’, între timp, la comentarii, în șoaptă. Țț, țț, deochi, bla bla bla, țț, țț, se auzea din spate.

El: Atunci, mă uit la dumneata. Și își mută privirea spre mine.

M-a bufnit râsul. Chiar nu mă așteptam la o astfel de replică. Aș fi vrut să zic ceva, dar eram căzut în admirația structurii logice a domnului.

Maria: mai lasă omu’ în pace, nu te mai lua de el, cumva vrând să termine subiectul.

Omu’ începe să ne turuie ceva legat de ce făcuse el în tinerețe, cred că ceva de sport, că nu puteam să ascult. Acu’ se holba la mine. Am fost salvați de stația de coborâre.

Scena se încheie cu Maria certându-mă să nu mă mai iau de oameni nevinovați, iar eu bucuros și mulțumit că nu trebuie s-o sun pe soacră-mea.