Un Pavlov al badigarzilor
După porția de alergat de dimineață, am început să mă opresc pe câmpu’ cu gazon al unor clădiri de biznis din Timpuri Noi, pentru a face diverse exerciții (stretching, plank).
De ce? Gazonu’ îmi aduce aminte de copilărie, când antrenamentele din primăvară până-n toamnă le făceam la stadion, pe gazon. Îmi plac mirosu’ ierbii, senzația de mâncărime pe piele, literele chinezești ce îți rămân pe piele. P’atunci nu auzisem de toate creaturile ce împiedică azi copiii să se joace prin parcuri. Probabil că au fost create odată cu internetu’.
Pe gazon scria că e „proprietate privată” și „nu călcați iarba”. În mintea mea:
- „Nu călcați iarba” La „plank”, nici măcar nu calc iarba, stau doar cu coatele și vârfurile picioarelor pe iarbă, deci nu mi se aplică.
- „Proprietate privată” Mi-am zis că, acea clădire fiind destinată corporatiștilor, se subînțelege că am dreptu’ să fiu acolo.
Încep exercițiile, dar mai și trag cu ochiu’ spre clădire, să văd dacă vine cineva, respectiv vreun badigard. Termin, îmi trag sufletu’… aud un țipăt: „Aloooo”, sau „Baaaa”. Mă bufnește râsu’. Câștigasem pariu’ cu mine însumi că va apărea sub 10 minute de când încep io exercițiile. Țipă în continuare: bla bla semn bla… îi fac semn că am plecat, oricum terminasem.
A doua zi. Alerg din nou. Ajung iar la gazon. Acu’ mă așez în alt colț, destul de îndepărtat de izvoru’ de badigarzi. Încep exercițiile.
În minte mă amuz de faptu’ că badigardu’ ar trebui să se ridice din scaunu’ lui confortabil, să iasă din clădire doar ca să țipe la mine… și, ce să vezi, iese iar. Io, amuzat și mulțumit. Aș putea fi numit un Pavlov al badigarzilor.
Voi merge zilnic. Vreau să văd câte zile le ia, până când din cauza lenii/sictirului/etc, vor zice, în purul spirit vitanian, că „hai, mă, că merge și așa”, și nu or să mai iasă, căci, mnnnaaa, asta presupune efort. O să mă lase în plata Domnului, să îmi fac de cap pe gazon.
De acolo, sky is the limit. Mai vin cu cineva, după aia cu altcineva, până când o să ajungem să facem un mic grătăraș pe gazon la corporație…
De unde această simpatie față de badigarzii acestei clădiri? De la strângere semnături pentru europarlamentare, când ne luau pe sus să părăsim zona, când noi strângeam semnături de la corporatiști.